Limba japoneza - Nihongo

  Japonezii considera ca apartin unui regat solar, deoarece imparatul lor este descendentul divin al Zeitei Soarelui - Amaterasu Omikami.
  Amaterasu, fiind supranumita si "Marea Zeita Stralucitoare a Cerului", era atit de frumoasa, incit zeii au hotarit sa o urce pe Scara Cerului, unde sa ramina pentru totdeauna, iar stralucirea ei solara sa apartina vesnic Pamintului.
  Din aceste motive, in Japonia a fost indelung practicata adoratia Soarelui. De asemenea, Japonia, fiind denumita de straini si "Tara Soarelui Rasare", a adoptat Soarele ca emblema pentru drapelul national.
  Nihon, ideogramele care compun cuvintul Japonia, au si semnificatia "radacini solare".
  Nihongo, limba japoneza, se poate traduce astfel: "limba cu radacini solare".
  Dincolo de aspectul poetic al acestei denumiri, studiul limbii japoneze este strins legat de cunoasterea culturii si civilizatiei japoneze.
  Acest site vine in intimpinarea celor ce doresc sa invete limba japoneza ca o componenta a culturii japoneze
  Limba japoneza este o limba polisilabica, iar asocierea vocalelor cu consoanele face ca Nihongo sa aiba accente melodice.
  In comparatie cu gramatica romana, gramatica japoneza prezinta urmatoarele caracteristici importante:
  1) intr-o propozitie, predicatul se afla intotdeauna la sfirsitul ei;
  2) verbele nu au terminatii care sa indice persoana sau numarul;
  3) nu exista articol;
  4) aceeasi forma pentru substantive se intrebuinteaza atit la singular, cit si la plural;
  5) cazul unui pronume sau al unui substantiv este indicat prin intermediul diferitelor particule care se afla dupa pronume, respectiv substantiv;
  6) subiectul si complementul se pot omite, daca se subinteleg din text.
  Limba japoneza este o limba postpozitionala, deoarece particulele se folosesc dupa substantivele pe care le modifica.
  Exprimarea in limba japoneza este in general concisa, sobra si rezervata.

Scrierea in limba japoneza
  Limba japoneza foloseste patru sisteme diferite de scriere, ceea ce implica o complexitate deosebita din punct de vedere ortografic.
  Cele patru sisteme sint römaji (caracterele latine), silabarele fonetice native hiragana, katagana si kanji (caracterele imprumutate de japonezi din limba chineza).
  Aceste caractere chinezesti, in numar de citeva mii, includ citirea, semnificatia si forma.
  Silabarele Kana
Sistemul cel mai folosit pentru a scrie un text in limba japoneza este Kana.
Kana este format din doua silabare fonetice inrudite, hiragana si katagana.
  Hiragana
  Hiragana ( hiragana) sint caractere care reprezinta sunete, respectiv silabe.
O silaba este in general compusa dintr-o consoana si o vocala, dar sint si situatii cind o singura vocala poate constitui o silaba.
Limba japoneza contemporana include cinci vocale si 14 consoane de baza, care alcatuiesc fonemele limbii:
vocale: a, i, u, e, o;
consoane: k, s, t, n, h, m, y, r, w, g, z, d, b, p.
Este foarte important sa se inteleaga ca hiragana si katagana reprezinta silabare si nu un alfabet. De exemplu, un caracter hiragana nu se poate descompune, in componente separate, o consoana si o vocala.
  Silabele kana de baza sint asezate intr-un tabel (matrice cu cinci linii si zece coloane), denumit uneori si „tabelul celor 50 de sunete” ( gojüon zu sau gojüon hyö – desi el are doar 48 de sunete).
  Katakana
  Katakana ( katakana) este, de asemenea, un silabar care reprezinta, cu putine exceptii, acelasi set de sunete ca si hiragana.
Spre deosebire de hiragana, care este folosit pentru a scrie cuvinte de origine japoneza, katakana este folosit in principal pentru a reda cuvinte de origine straina, numite gairaigo (gairaigo), a scrie cuvinte onomatopeice, nume straine etc.
  O alta deosebire intre cele doua silabare este data de folosirea independenta a silabarului katakana, in timp ce caracterele exprimate prin hiragana se alatura in special simbolurilor redate de kanji.
  Katakana a fost format prin extragerea unei portiuni dintr-un kanji, dar ca si la hiragana, nu a mai pastrat semnificatia initiala. De aceea se face afirmatia ca silabarul katakana este inclus in kanji.
Si modul de scriere este diferit. Astfel, in hiragana se scrie mai mult cu linii curbe, iar in katakana cu linii drepte, ceea ce ii confera un aspect angular.
Multe silabe katakana sint aproape identice cu caracterele kanji. Ele se disting de acestea prin forma lor mai mica si prin faptul ca silabele katakana se succed.
  Kanji
Istoric
  Impreuna cu silabarele kana (hiragana si katakana), kanji sint deosebit de importante pentru scrierea japoneza.
  Kanji, , sint caractere de origine chineza si au fost introduse in Japonia incepind cu secolul al III-lea d.Hr.
  Acum 5000 de ani, in China a fost creat un sistem de scriere care initial era bazat pe elemente pictografice.
  Aceasta caracteristica o regasim si la scrierea hieroglifica egipteana, respectiv la scrierea cuneiforma mesopotamiana. Hieroglifele egiptene reprezentau prin picturi sau desene ideea conceptuala pentru fiecare caracter.
Caracterele chinezesti, hanzi, desi initial pictografice, au urmat in timp un proces complex de abstractizare a ideilor reprezentate, ajungind in final sa exprime imagini conceptualizate, si nu „desene”.
  Hanzi aveau si un caracter sacru, deoarece exprimau intrebarile adresate de imparat zeilor si raspunsul acestora.
  Inscriptionate pe oase de vita si carapace de broasca testoasa, un preot avea misiunea de a gauri oasele, iar cu un fier inrosit, introdus in gaurile respective, producea fisuri. Traiectoriile acestor fisuri confereau inscriptiilor respective forta unui oracol, fiind interpretate ca raspunsuri ale zeilor.
Caracterele chinezesti au evoluat catre scopuri administrative si educative, in cadrul societatii.
Ele si-au multiplicat functiile si semnificatiile, iar multe dintre punctele si liniile care formau cuvintele si-au schimbat aspectul pentru a corespunde atit necesitatilor caligrafice, cit si cerintelor unei societati complexe.
Se impunea astfel o exprimare abstracta, ideatica, dincolo de aspectul vizual, pictografic.
Aceasta a fost realizata printr-un proces de sinteza intre „radicali” (caracterele simple) si alte caractere care, avind o anumita valoare fonetica, puteau reda ideea respectiva.
Radicalul exprima „categoria” caracterului respectiv, iar caracterul folosit pentru simbolul fonetic reda sunetul cuvintului asfel creat.
  Majoritatea caracterelelor chinezesti s-au format astfel, in timpul dinastiei T’ang (618-907), fiind inregistrate 26.000 de caractere, iar in timpul dinastiei Ch’ing (1662-1912) numarul lor depasea 42.000.
Dincolo de un aspect statistic, cifrele exprima atit posibilitatea de combinare, cit si complexitatea ideogramelor.
Deoarece invatarea unui numar atit de mare de caractere este deosebit de dificila, ele sint inregistrate si in dictionare, consemnindu-se astfel o marturie istorica si culturala milenara.
Cind cultura chineza s-a raspindit in tarile din apropiere, caracterele chinezesti au inceput sa se foloseasca in Vietnam, Coreea si Japonia.
Denumirea veche pentru Vietnam era Annam. In timpul dinastiei Han (202 i.Hr.-220 d.Hr.), Annam a fost sub influenta chineza, hanzi fiind utilizate pentru redactarea documentelor din perioada respectiva.
  In secolul al XVI-lea, primii misionari crestini se stabilesc in Annam. Ei au creat un sistem romanizat pentru limba folosita de annamezi.
Cind Annam ajunge colonie franceza, in secolul al XIX-lea, alfabetul latin devine dominant, iar caracterele chinezesti dispar din folosinta curenta.
Annam a fost denumit Vietnam, alfabetul latin fiind folosit ca un sistem de scriere national.
In secolul al IV-lea d.Hr., hanzi au fost introduse in Coreea, iar in secolul al XV-lea s-a creat un sistem de scriere denumit Hangul. Acesta se foloseste in continuare in Republica Coreea (Coreea de Sud), impreuna cu un numar limitat de caractere chinezesti. In Republica Populara Democrata Coreeana (Coreea de Nord) nu se mai folosesc hanzi.
  La inceputul secolului al III-lea d.Hr., Wani, un invatat al timpului, originar din partea de est a peninsulei Coreea, a plecat in Japonia. El avea in bagajele sale Analectele scrise de Confucius si Senjimon, un manual chinez pentru studiul ideogramelor.
Doua secole mai tirziu, o data cu dezvoltarea schimburilor comerciale intre Coreea si Japonia, kanji au patruns efectiv in arhipelagul nipon.
  Japonezii au importat kanji din China in trei valuri succesive, incepind cu anul 222, pina in anul 1279.
In aceasta perioada, in China, numarul caracterelor chinezesti a crescut de aproape trei ori. Multe kanji au fost imprumutate astfel in Japonia in mod repetat, in perioade diferite, iar modul lor de citire a fost, de asemenea, imprumutat din nou.
Aceasta a dus la diferite moduri de a citi un kanji, in functie de contextul in care acesta evolua si diferentele lingvistice.
  Primul imprumut a avut loc intre anii 222–589, din China perioadei Celor Sase Dinastii. Caracterele preluate in primul val de imprumut lingvistic se refereau in general la terminologia budista. In aceasta perioada, chinezii aveau intre 11.520 si 22.276 de caractere.
  Al doilea imprumut a avut loc intre anii 618-907, cind China era condusa de dinastia T’ang.
In al doilea val de imprumut lingvistic au fost preluate caractere folosite in administratie si in terminologia confucianista. In aceasta perioada, in China se foloseau intre 22.726 si 26.194 de caractere.
  Al treilea imprumut s-a produs intre anii 960-1279, cind China era sub conducerea dinastiei Song. Caracterele preluate erau folosite in terminologia Zen. In aceasta perioada, chinezii aveau intre 31.319 si 33.179 de caractere.
Pe parcursul acestui mileniu de import lingvistic, cele mai multe caractere chinezesti au fost imprumutate mai mult in cuvinte compuse. In acest context, vom gasi pentru un anumit kanji diferite moduri de citire, in functie de cuvintul in care apare. De asemenea, primele doua valuri de imprumut au avut si un impact semnificativ asupra fondului de cuvinte din limba japoneza.
  La inceput, limba japoneza veche, Yamato kotoba (lit. limba Yamato), s-a dezvoltat fara a avea un sistem de scriere. Comunicarea se facea oral, iar atunci cind un eveniment trebuia cunoscut si in alte regiuni, se angaja un narator profesionist denumit kataribe. Acesta calatorea si transmitea diferite mesaje.
Descendentii celor care au imigrat in Japonia prin peninsula coreeana, cunoscind kanji, au transcris Yamato kotoba in kanji, inregistrind astfel evenimente si cunostinte importante.
Dupa ce kanji au fost introduse in Japonia, japonezii au inceput sa citeasca texte si literatura chineza.
De asemenea, ei au ales kanji care erau echivalente fonetic cu silabele din Yamato kotoba si le-au folosit pentru a scrie limba Yamato fonetic, fara a tine seama de semnificatia initiala a caracterului respectiv.
Japonezii au denumit aceste caractere man’yögana.
In perioada Heian (794-1185), literatura chineza clasica era deosebit de apreciata la curtea imperiala japoneza.
Ca o reactie autohtona, apar primele elemente ale literaturii japoneze (proza, tanka si alte forme de poezie) scrise de aristocratele vremii.
Deoarece man’yögana era un sistem rigid pentru scriere, el a fost simplificat.
S-a format astfel un sistem nou de scriere, bazat pe un alfabet polisilabic denumit onnade (lit. „miini de femei”), care spre sfirsitul secolului al VIII-lea s-a constituit in hiragana.
Hira din cuvintul hiragana sugereaza ideea de „usor”, ceea ce caracteriza stilul de scriere nou, curgator si accesibil. Intr-adevar, scrieri de referinta pentru Japonia medievala, Genji – monogatari, Makura no söshi etc., au fost scrise integral in hiragana, folosindu-se fondul lexical japonez.
Deoarece kanji erau prea complicate pentru a forma o scriere fonetica, pe linga hiragana, in secolul al IX-lea s-a creat un alt silabar, denumit katakana.
  Kata din cuvintul katakana sugereaza ideea de „incomplet”, deoarece au fost folosite parti din kanji cu care se scria in man’yögana.
  Hiragana („usor de scris”) si katakana („kanji incomplete”) au fost revizuite de multe ori, pina cind au fost standardizate in formele folosite astazi in limba japoneza.
In limba japoneza moderna se scrie folosind o combinatie de kanji, hiragana si katakana.
  Kanji sint folosite pentru a exprima semnificatia de baza a cuvintelor, indiferent de functia lor in propozitie: substantive, adjective, verbe, adverbe etc.
De asemenea, cu kanji se scriu numele proprii, semne, simboluri etc.
Cu hiragana se scrie dupa caracterele kanji pentru a le modifica si a le adapta regulilor gramaticale.
Katakana este folosit independent pentru a reda cuvintele de origine straina sau pentru a inlocui kanji care sint complicate.
In timp, kanji au suferit simplificari, iar limba scrisa a fost accesibila maselor largi, nu doar claselor privilegiate.
  In anul 1981, guvernul Japoniei a stabilit un numar de 1.945 kanji, Jöyö Kanji (kanji care se folosesc zilnic), pentru a fi utilizate in documentele publice: presa, carti, manuale si scrieri oficiale.
  In anul 1997 au fost stabilite 285 de kanji, Jinmei–yö Kanji (kanji pentru nume de persoane), pentru scrierea numelor proprii.
In scoala elementara japoneza se invata 1.006 caractere de baza din Jöyö Kanji, Gakushü Kanji (kanji pentru educatie). Se apreciaza ca acestea sint suficiente pentru a citi 90% din kanji folosite in presa.
Atit Gakushü Kanji, cit si Kyöiku Kanji pot fi descompuse in sase seturi, fiecare corespunzind cite unui an de studiu din scoala elementara japoneza.
  Kanji, asa cum sint ele scrise astazi, au evoluat, dar continua sa pastreze un mesaj de cultura si civilizatie milenar.
  Shodö, caligrafia japoneza, transmite acest mesaj generatiilor urmatoare.
  Kanji folosite astazi in Japonia au forme standardizate. Pentru a le scrie se folosesc caracterele tiparite, semi-cursive si cursive.
  Caracterele semi-cursive formeaza stilul de caligrafie gyösho, iar caracterele cursive sint folosite pentru stilul sösho.
Modul de citire
  Fiecare kanji folosit in limba japoneza se poate citi cel putin in doua moduri, care provin din doua surse:
- citirea specifica limbii japoneze;
- citirea imprumutata (aproximata fonetic).
Deoarece japonezii aveau deja cuvinte care puteau sa exprime semnificatia caracterelor chinezesti, ei au asociat astfel kanji cu cuvintele native, nu numai cu cele de origine chineza.
Modul de citire in limba japoneza, pentru kanji se numeste kun (kunyomi ). In general kunyomi se foloseste atunci cind un kanji este independent.
  Citirea imprumutata din limba chineza reda aproximarea fonetica in limba japoneza a modului original de citire in limba chineza pentru kanji. Acest mod de citire, aproximat din punct de vedere fonetic, se numeste On (onyomi ).
  Onyomi se foloseste mai frecvent in cuvinte compuse.
Deoarece kanji au fost imprumutate din China, la intervale de timp diferite, ele nu au fost standardizate imediat. De aceea, se intilnesc diferite pronuntari On, corespunzind perioadei in care un anumit caracter a fost transmis in Japonia.
Pentru a adapta kanji limbii japoneze, au trebuit adaugate caracterele hiragana.
Ca si in cazul modului de citire On, multe kanji au diferite pronuntari kun, care se deosebesc atit prin hiragana care le urmeaza, cit si prin contextul in care sint utilizate.
Kanji se combina in general pentru a exprima idei complexe.
Acest site este un inceput de drum si o incercare de a ne apropia de expresia lingvistica a unei culturi milenare.
Mesajul final site-ului este de a familiariza cititorul cu o limba exotica si unica in complexitatea ei, care il va primi cu caldura si tandrete.